Domenii de expertiză
- Business Development
- Management / Leadership
- Training / Coaching
- Marketing Online
- Vânzări / Negociere
- Personal Developmment
Marian Rujoiu, fondatorul Life University și al companiei Extreme Training, este trainer, manager, coach, consultant, acționar, însă dacă îl întrebi pe el cine este, îți va spune că este în primul rând om, în al doilea rând tată, iar în al treilea rând soț.
Marian Rujoiu conduce compania Extreme Training, iar în anul 2013 a reușit să poziționeze afacerea Extreme Training pe locul 1 la nivel național, pe domeniul de activitate training, atât din punct de vedere al cifrei de afaceri, cât și al profitului.
În acest moment conduce o echipă de 40 de traineri, oferă consultanță în afaceri, susține traininguri, dezvoltă produse, dezvoltă instrumente, dezvoltă oameni, însă o bună parte din timp și-o alocă propriei dezvoltări în scopul de a oferi mai departe.
Lucrări Publicate
- Autor – Biblia Negociatorului, editura Vidia;
- Autor – Ghid pentru Coaching și Training - Inspire for Performance
- Autor – Strategii de marketing și vânzări;
- Autor – Tips & tricks pentru a fi mai fericit – format electronic;
- Autor – Tips & Tricks în management şi leadership – format electronic;
- Autor – Tips & Tricks pentru motivarea nonfinanciară a angajaţilor – format electronic;
- Autor – Ghidul succesului – format electronic;
- Autor – Politici sociale de Tineret în România, editura ArsDocendi;
- Coordonator şi autor – „Ghidul Antreprenorului”, editura Vidia;
- Coordonator şi autor – Ești Genial Oricum, Editura Extreme Training Publishing;
- Autor – peste 300 de articole publicate în mediul online.
Educație și formări
- Instructor Firewalking acreditat internațional Firewalking (Firewalking, Walking on Broken Glass (barefoot), Board Breaking with Bare Hands, Brick Breaking with Bare Hands, Arrow Breaking with your Throat, Steel Bar Bending with your Throat);
- Formator autorizat;
- Formare în Coaching
- Formare ca Business NLP Practioner;
- Doctorat în Sociologie;
- Masterat Studii Europene și Drept Comunitar;
- Licență în Filosofie;
- Formare în Hipnoza Eriksoniană;
- Life Mastery University (Anthony Robbins);
- Wealth Mastery University (Anthony Robbins);
- Date With Destiny (Anthony Robbins);
- Mastery University (Anthony Robbins);
- Expert Academy (Brendon Buchard)
- Participant la conferințe și seminarii internaționale de profil.
Cursuri online Publicate