Autohipnoza este un termen încă necunoscut de mulți dintre noi. Mintea noastră este extrem de complexă, iar puterea minții este infinită. Autohipnoza ne poate ajuta enorm de mult în creșterea puterii minții, dar și în multe alte aspecte.
Eugen Popa, președintele Asociației Română de Hipnoză, este la ora actuală cel mai bine pregătit specialist și Trainer de Hipnoză din România. Având o vastă cunoaștere în domeniul comunicării și relațiilor umane, Eugen a studiat de-a lungul timpului cu cei mai mari specialiști în domeniul hipnozei.Pe lângă studiile în domeniul psihologiei pe care le-a realizat la Universitatea Harvard din USA, Eugen a studiat și NLP, dezvoltare personală, meditație mindfulness și yoga cu traineri de talie mondială.
Toate acestea fiind spuse, am considerat că este cel mai în măsură să poate oferi mai multe explicații despre autohipnoză și cât de benefică poate devenii pentru noi.
Aici se află înregistrarea întâlnirii Live cu Eugen Popa – Cum îți crești puterea minții prin Autohipnoză. Este important să știi că această întâlnire face parte din campania de promovare a Masterclassului de Hipnoză. Este un super program online pe care îl poți urma în ritmul tău.
Cum îți crești puterea minții prin Autohipnoză?
Mai jos îți lăsăm un mic sumar al acestei întâlniri pentru a te convinge cât de folositoare îți poate fi vizionarea acestei întâlniri:
- Cine este Eugen Popa?
- Ce este autohipnoza?
- Pentru cine nu funcționează hipnoza?
- Ce este conștientul și subconștientul?
- Exercițiu de autohipnoză
- Scenariu în 5 pași
- Exercițiu 2 Autohipnoză
- Are autohipnoza legătură cu legea atracției?
- Cum pot folosi autohipnoza pentru îmbunătățirea memoriei?
- Cum poți rămâne concentrat pe toto parcursul acestui exercițiu?
- Ce să faci ca să eviți să fii manipulat?
- Autohipnoza ajută la creșterea încrederii în sine?
- Cum poate ajuta hipnoza în vindecarea traumelor din copilărie sau din relație?
- Funcționează la toată lumea autohipnoză?
- ADHD are legătură cu neputința în vizualizare?
- Ajută autohipnoza în vindecarea atacurilor de panică?
- Cu ce ajută autohipnoza la împlinirea dorințelor?
- Cum poate influența autohipnoza prezentul sau viitorul?
Masterclass Hipnoză cu Eugen Popa
În Premieră, Eugen Popa, Președintele Asociației Română de Hipnoză îți oferă un curs despre Autohipnoză. Pe de o parte îl poți vedea în acțiune, pe de altă parte înveți și tu cum să creezi orice program de autohipnoză. Mai mult îți oferim și o serie de programe gata făcute pentru a beneficia imediat de rezultatele dorite.
Accesând acest curs, vei avea ocazia să aprofundezi ceea ce a început Eugen Popa în materialul de mai sus. Mai jos îți lăsăm și trailer-ul acestui Masterclass pentru a te convinge.
- Ce este hipnoza și autohipnoza și cum te poate ajuta?
- Înveți care sunt principiile și regulile pentru a-ți crea propriile programe de autohipnoză.
- Îți sunt oferite exemple de-a gata pe care le poți folosi pentru totdeauna.
- Înveți cum să intri în stări de hipnoză foarte rapid.
- Primești exemple de programe de autohipnoză pentru: Stare de bine, Performanță, Vindecare, Somn, Managementul furiei (Format Video și Audio)
- Înveți cum să folosești autohipnoza fie pentru a rezolva probleme sau a combate obiceiuri nedorite, fie pentru a amplifica abilitățile sau performanța în diferite arii ale vieții.
Dacă ți-a atras atenția acest video, te invităm să afli și mai multe despre Autohipnoză de la Eugen Popa, într-un masterclass extrem de complex si detaliat, dând click aici: 📍 https://www.life-university.ro/curs-autohipnoza/